Meciul zilei: Tottenham vs FC Barcelona

Poate cel mai așteptat duel din această seară de UCL este cel ce se va disputa începând cu ora 22:00 pe Wembley Stadium. Cele două formații ce se vor confrunta sunt în top-ul echipelor din campionatele în care activează, iar an de an au încercat să dobândească un loc cât mai important în UCL. Este vorba de Tottenham și FC Barcelona, formații ce sunt pregătite pentru spectacol în această seară
tottenham barcelona

Tottenham traversează o perioadă destul de dificilă odată cu începerea noului sezon, Eriksen&Co nereușind să intre montanți în start-ul competiției așa cum le-a cerut Mauricio Pochettino. Argentinianul și-a simțit echipa moale după revenirea tuturor fotbaliliștilor de la Cupa Mondială, iar majoritatea nu au reușit să se adapteze la noile antrenamente sau tactici ale antrenorului care se dovedesc a fi vizibile cu ochiul liber. Spurs se află pe locul 4 cu 15 puncte obținute până în acest moment, însă jocul acesteia nu este întocmai cel dorit de argentinian care speră să își vadă elevii la un nivel maxim cât de curând deoarece vor avea mult de pierdut în viitor în acest ritm. Recent au câștigat la Huddersfield, scor 2-0 încă de la pauză care nu a crescut în a doua repriză. În UCL a debutat cu stângul în urmă cu două săptămâni, reușind să deschidă scorul pe San Siro, dar gestionarea rezultatului nu s-a realizat și iată cum Inter a întors scorul la 2, iar Spurs rămâne fără niciun punct în acest start de cupe europene.

Tottenham echipa probabila: Lloris; Trippier, Alderweireld, Sanchez, Davies; Wanyama, Dier; Lamela, Moura, Son; Kane;

FC Barcelona are o perioadă complet ștearsă dacă privim la jocul prestat de catalani sau la rezultatele pe care le-a obținut în ultima vreme, dovadă că s-a instalat o oarecare criză din care trebuie să iasă cât se poate de repede deoarece timpul trece, iar punctele se pierd în defavoarea echipei lui Ernesto Valverde. Antrenorul spaniol are nevoie să redreseze corabia pentru a se păstra pe scaunul de principal la clubul catalan, altfel spaniolii îl văd pe Henry ca și înlocuitor, iar totuși munca spaniolului trebuie să continue și după aceste rezultate mai puțin bune. Barcelona este totuși lider în Spania cu 14 puncte din 21, un procentaj destul de slab pentru o asemenea formație de top, însă cea mai importantă este poziția care ar putea fi o motivație în revenirea echipei catalane. Messi&Co au trei rezultate negative în campionat, însă meciul din UCL ar putea schimba totul în această seară. Debutul a fost excelent în urmă cu două săptămâni când Barcelona reușise o victorie importantă în fața PSV-ului pe Camp Nou, scor 4-0.

Barcelona echipa probabila: ter Stegen; Semedo, Pique, Lenglet, Alba; Rakitic, Vidal, Busquets, Coutinho; Messi, Suarez;

Duelul se anunță extrem de interesant dacă privim totuși la faptul că ambele echipe au mare nevoie de un succes în această seară pentru a îndrepta oarecum unele lucruri în interior, moralul contând foarte mult în cazul unor asemenea formații. Spurs are amintiri frumoase contra spaniolilor, făcând față de două ori contra madrilenilor de la Real, încercând și de această dată să reușească un rezultat pozitiv. Voi miza pe un gol marcat de echipa lui Pochettino în poarta catalanilor a căror defensivă arată destul de rău în ultima vreme și chiar de ce nu să scoată primul punct din acest sezon de UCL.

Pont Pariuri Norvegia - Bulgaria