Ponturi fotbal FCSB - Viktoria Plzeň - Liga Campionilor

Ponturi fotbal FCSB - Viktoria Plzeň - Liga Campionilor

Ponturi fotbal FCSB – Viktoria Plzeň – Liga Campionilor


25 iulie 2017, Bucureşti, Stadion: „Arena Naţională”, ora: 20:30 (Liga Campionilor – Turul III preliminar)
Biletul zilei, FCSB – Viktoria Plzeň (Pro Tv), ponturi pariuri, Arbitru: Aliyar Aghayev (Azerbaidjan)

FCSB

FCSB a câştigat la Timişoara cu ACS Poli Timișoara, cu scorul de 1-0, rezultat pronosticat corect de Ponturi Bune. „Roş-albaştrii” au jucat slab, calitatea meciului fiind înfluenţată şi de caniculă, însă şi-a îndeplinit obiectivul, câştigând 3 puncte importante. Unicul gol al meciului, la care au asistat 20.000 de spectatori, a fost marcat de atacantul francez Eddy Harlem Gnohéré (63), la doar patru minute de la intrarea sa pe teren. Mai trebuie de reţinut faptul că FCSB a avut 45 de minute un om în plus, Alexandru Munteanu fiind eliminat în minutul 45+1, în urma unei intrări brutale la Júnior Morais.

FCSB a reușit a doua sa victorie consecutivă în campionat, având 6 punte după două etape, golaveraj 3-1. Antrenorul Nicolae Dică a debutat cu bine în Liga 1 Betano, însă greul abia acum începe, în turul III al Ligii Campionilor cu Viktoria Plzeň. Steliştii trebuie să-i elimine pe cehi, altfel ar fi out din cupele europene după 180 de minute, dacă nu vor fi prelungiri sau lovituri de departajare. Trebuie de spus că învingătoarea dintre FCSB şi Viktoria Plzeň va avea locul asigurat în grupele Europa League, în cazul în care va pierde play-off-ul Ligii Campionilor. În urmă cu un an, românii o eliminau în aceiaşi fază a competiţiei o altă echipă din Cehia, pe Sparta Praga, 1-1 în tur şi 2-0 în retur, dar în play-off au fost spulberaţi de Manchester City (0-5 şi 0-1). Totuşi, au jucat în grupele Europa League cu Villarreal, Osmanlıspor şi FC Zürich.

Aşadar obiectivul FCSB este clar, să o elimine pe Viktoria Plzeň, pentru a avea garantat cel puţin un loc în grupele Europa League. Jucătorii au un moral bun, pentru că au câştigat meciurile din Liga 1 Betano cu FC Voluntari (2-1, acasă) şi ACS Poli Timișoara (1-0, deplasare). Marţi seară vor avea de partea lor şi sprijinul fanilor care vor veni în număr mare să-i încurajeze. Faţă de Viktoria Plzeň, ei au avantajul a două meciuri oficiale, campionatul Cehiei urmând a începe în acest weekend. Steliştii vor trebui să fie atenţi cu cehii, pentru că aceştia au mai jucat în România cu Petrolul Ploieşti şi Astra Giurgiu şi au făcut egal, însă au pierdut pe „Doosan Arena”. Gazdele nu au probleme de lot, însă au rămas fără croatul Antonio Jakoliš, care a fost împrumutat la Apollon Limassol. Faţă de meciurile cu Voluntari şi Timișoara va lipsi din primul unsprezece Dennis Man, pentru că în cupele europene nu există regula de a folosi 90 de minute un jucător sub 21 de ani.

Nicolae Dică: „Mâine ne așteaptă o partidă foarte importantă, pentru mine și pentru club. Avem o dublă foarte grea. Ne așteaptă un adversar dificil. Am urmărit ultimele 5 meciuri. Este o echipă organizată foarte bine, agresivă, iar jucătorii de la mijloc și din atac au calitate și pot face diferența, mai ales pe benzi. Consider că băieții vor fi pregătiți la ora meciului. Îmi doresc să câștig. Dacă nu vom primi gol, va fi și mai bine.Sper să reușesc calificarea în play-off-ul Champions League. Am ratat de două ori în calitate de antrenor secund. Îmi doresc ca fanii să fie alături de noi și să ne încurajeze. Da, au fost mici greșeli în apărare. Este foarte greu să reușești ca adversarul să nu aibă ocazii. Am lucrat fazele fixe pentru că trebuie să avem concentrare, mai ales mâine. Cei de la Plzen pun mare accent pe fazele fixe. Nu mai există nicio dilemă. Știu primul 11 pentru meciul de mâine„. (gsp.ro)

► Următorul adversar: CS Universitatea Craiova (acasă)

Echipa probabilă

Fl. Niţă
Enache, Larie, Bălaşa, Momčilović
Pintilii, Júnior Morais
Filipe Teixeira, Budescu, Fl. Tănase
Alibec

Antrenor: Nicolae Dică

Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: nu există
Rezerve: Stăncioiu, Pleaşcă, Ov. Popescu, De Amorim, V. Achim, Gnohéré, D. Man

Vezi recomandările tipsterilor noştri şi în secţiunea Biletul zilei!

Viktoria Plzeň

Viktoria Plzeň va începe campionatul pe 29 iulie, urmând a juca acasă cu Dukla Praga. Vice-campioana Cehiei a fost până acum în cantonamente, unde a făcut pregătirea după vacanţa de vară. După ce a pierdut titlul în faţa Slaviei Praga, la 2 puncte diferenţă, „Viktorka” va încerca să câştige campionatul şi să se califice în grupele Ligii Campionilor sau ale Europa League. Viktoria a câştigat toate amicalele cu echipele din Cehia, însă cele cu echipe străine, le-a pierdut pe toate (1-5 cu Greuther Fürth, 1-2 cu Wolves şi 0-1 cu Watford.

Viktoria Plzeň a jucat în cupele europene cu Petrolul Ploieşti în sezonul 2014-2015, turul III preliminar al Europa League, terminând la egalitate în deplasare, scor 1-1 şi fiind învinsă acasă cu 4-1 şi cu Astra Giurgiu în Grupa E a Europa League, fiind învinsă cu 2-1 pe „Doosan Arena” şi remizând în retur pe Arena Naţională din Bucureşti. Acum, echipa antrenată de Pavel Vrba va veni din nou pe acest stadion, însă faţă de meciul de acum un an cu giurgiuvenii, nu vor mai fi 2.500 de spectatori, ci 25.000 cel puţin, astfel că jucătorii vor evolua într-o atmosferă ostilă. Pentru cehi ar fi important să înscrie un gol sau să nu primească mai mult de unul, pentru a fi favorită în retur. Acum, înaintea „dublei” FCSB vs Viktoria Plzeň, cehii sunt favoriţi la calificare, având cota 1.80 la Betano, în timp ce românii au cota 2.02.

Pavel Vrba: „Steaua este un adversar dur. Echipele din România ne-au pus mereu probleme nouă, echipelor cehe. Am văzut deja meciurile lor, sunt o echipă foarte bună în ofensivă, au viteză. Chiar dacă întâlnim un adversar dur, românii nu vor avea viață ușoară. Dacă nu vom reuși în Europa, ar fi o dezamăgire și probabil o să lucrăm doar pentru titlu. Dar eu cred că Plzen poate face performanță în acest an. Eu nu sunt salvatorul lui Plzeň și nu-mi place că sunt văzut ca un salvator! Cunosc foarte bine jucătorii, am o echipă stabilă. Vrem să jucăm fotbal, iar oamenii să vorbească despre asta. Ăsta e scopul nostru!„. (gsp.ro)

► Următorul adversar: Dukla Praga (acasă)

FCSB a mai jucat în cupele europene cu echipe din Cehia/Cehoslovacia/Slovacia
1968-1969: Steaua Bucureşti – Spartak Trnava 3-1 şi 0-4 (CCE, turul I)
1988-1989: Sparta Praga – Steaua Bucureşti 1-5 şi 2-2 (CCE, turul I)
1999-2000: Slavia Praga – Steaua Bucureşti 4-1 şi 1-1 (Europa League, turul III)
2007-2008: Slavia Praga – Steaua Bucureşti 2-1 şi 1-1 (Liga Campionilor)
2012-2013: Steaua Bucureşti – Spartak Trnava 0-1 şi 3-0 (Europa League, turul III)
2015-2016: AS Trenčín – Steaua Bucureşti 0-2 şi 3-2 (Liga Campionilor, turul II)

► Pronostic FCSB – Viktoria Plzeň: sub 2,5 goluri, la o cotă de 1.60 la BETANO

► Pont pariuri cotă mare FCSB – Viktoria Plzeň:, 2/X la o cotă de 14.25 la BETANO

► Statistica mea pentru luna iulie: 12W – 9L

EXCLUSIV | Deschide un cont la Netbet si profita de cota uriasa pentru gol FCSB