Dinamo Kiev - Slavia Praga. Experiența este de partea ucrainenilor.

Returul celei de a treia faze eliminatorii din preliminariile UEFA Champions League debutează în această zi de marți cu o serie de partide extrem de interesante care vor alinia la centru formații de top din Europa. Una dintre aceste partide este cea dintre Dinamo Kiev și Slavia Praga, duel programat de la ora 19:30 pe NSC Olimpiyskiy Stadium. În turul de pe Eden Arena cele două au încheiat la egalitate grazie golului marcat de cei de la Slavia în ultimul minut, astfel că ambele emit pretenții în continuare la calificare.
dinamo kiev Slavia Praga

Dinamo Kiev, gazda acestei partide retur, pornește conform caselor de pariuri cu prima șansă atât la calificare cât și la câștigarea jocului. Ucranienii au debutat și ei pentru prima oară în acest sezon european și își doresc să continue acest parcurs și după jocul din această seară mai ales că sunt destul de motivați înaintea meciului pe care cred că l-au pregătit foarte bine împreună cu toți oamenii care activează la club. Începutul de sezon este excelent pentru vicecampioana Ucraniei care a reușit să câștige Supercupa în fața celor de la Șahtior, scor 1-0, și să obțină nu mai puțin de 3 victorii în campionat din tot atâtea jocuri, cu același scor ca în finală. Cei de la Dinamo Kiev au nevoie de o victorie pentru a fi siguri de calificarea în play-off-ul UCL.

Slavia Praga, oaspetele acestei manșe retur, deține a doua șansă conform bookmakerilor,iar lucrurile nu sunt chiar atât de simple pentru cehi care simt teama în acest retur a unei echipe care cu siguranță va pune mari probleme pe ambele faze. Cehii au început campionatul și se bucură de parcursul excelent de până acum, reușind să câștige nu mai puțin de 4 jocuri din tot atâtea disputate, fiind pe primul loc cu 12 puncte și cu un golaveraj de 11 la 1. Deși au atacat copios pe întreaga partidă contra celor de la Dinamo Kiev, jucătorii Slaviei nu au reușit să fie lucizi la finalizare și doar golul din penalty din ultimul minut a readus din nou speranța calificării. Este cert faptul că sunt nevoiți să facă o partidă mult mai bună și bineînțeles mai pragmatică ca în tur, dar antrenorul cehilor are încredere în atuurile echipei sale.

Cele două formații par să fie de valori destul de apropiate, calificarea fiind destul de greu de anticipat dacă privim la jocul prestat de acestea în acest început de sezon competițional, dar și la cel din tur când deși cehii au controlat într-un fel partida, ucranienii au arătat ca au un plus european destul de important. Cred că vom asista la un joc de tipul celui din tur cu reușite de ambele părți, dar cu un Dinamo Kiev care va merge mai departe.

Pronosticuri Kairat Almaty - Sigma Olomouc