Dukla Praga - Viktoria Plzen. Campioana deschide prima etapă din noul sezon.

Prima rundă din noul sezon al Republicii Cehiei se va disputa în această zi de vineri de la ora 19:30 pe stadionul Nalujisce din Praga. Vom avea parte de un duel între Dukla Praga și Viktoria Plzen, două formații care sunt pregătite să debuteze cu dreptul. Jocul ofensiv al celor două formații conform statisticilor din sezonul tecut și respectiv din perioada de pregătire va oferi un spectacol ce merită urmărit de iubitorii de fotbal.

Dukla Praga, gazda acestei dispute, este cotată cu șansa a doua la câștigarea meciului deși va avea de partea sa terenul propriu, lotul de jucători este incomparabil mai slab cu cel al campioanei Cehiei. Formația condusă de pe bancă de Hynek este o formație destul de modestă din campionatul ceh care an de an s-a clasat la jumătatea clasamentului cu mari șanse să se apropie de zona retrogradării. Chiar sezonul trecut a avut cu 2 puncte peste zona roșie, astfel că Dukla Praga are o nouă șansă să se claseze mai sus la finalul acestui campionat. Jucătorii lui Hynek rămân în aceeași tactică ofensivă pe care au aplicat-o și anul trecut, cu condiția ca apărarea să fie mai solidă pentru a nu mai încasa chiar atât de multe goluri. Cottbus și Hertha au reușit să răpună echipa din Praga în amicale, fiind cele mai notabile formații din această perioadă de pregătire.

Viktoria Plzen, campioana Cehiei, este pregătită să pornească cu dreptul în noul sezon pe care sper să îl finalizeze și de această dată cu un trofeu. Anul trecut s-a încheiat perfect pentru formația lui Vrba care a câștigat titlul cu 66 de puncte, fiind la o distanță de 7 puncte de ocupanta poziției secunde. De atunci, lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc pentru Plzen care și-a păstrat în mare parte fotbaliștii cu care a atacat cupele europene și speră ca prin menținerea omogenității să aibă același succes pe plan intern, și unul mai spornic pe plan extern. Cehul Krmencik a rămas încă un an la echipa lui Vrba care deși a avut câteva oferte din străinătate a refuzat să plece de la clubul care l-a format, visul acestuia fiind acela de a se califica cu Plzen în grupele UCL. Perioada de pregătire a fost una extrem de productivă pentru campioană care a câștigat majoritatea amicalelor, singura înfrângere fiind cea contra celor de Dynamo Kiev.

Oaspeții pornesc cu prima șansă în acest duel din prima rundă, dar lucrurile nu par să fie chiar atât de simple în practică dacă stăm să ne gândim la faptul că debutul în noul sezon reprezintă o greutate mare chiar și pentru o campioană. Cred totuși că, Viktoria Plzen are capacitatea să treacă de Dukla Praga, dar cel mai indicat pronostic ar fi cel pe goluri, ambele având capacitatea să asigure spectacol în această primă etapă.

Pronosticuri Kairat Almaty - Sigma Olomouc