Ponturi Euro 2024 și program meciuri Campionatul European


Campionatul European de Fotbal este una dintre cele mai importante competiții din sport. Se organizează o dată la patru ani, iar protagoniste sunt echipele de fotbal ale statelor membre UEFA printre care se regăsește și România. De-a lungul istoriei, Germania și Spania au obținut cele mai multe trofee, iar acum Germania este țară organizatoare.

Ponturi azi Euro 2024

Betano
Betano

Germania - Scotia

peste 2.5 goluri

Betano

100% până la 500 RON

Știri Euro 2024

Despre Campionatul European Euro 2024 din Germania

Campionatul European de Fotbal 2024 este cel mai așteptat eveniment al anului. Germania a fost aleasă țară organizatoare după ce a câștigat acest drept în urma ședinței din 27 septembrie 2018 care a avut loc la Nyon (Elveția) și unde a primit 12 voturi din totalul de 17 posibile. Ediția cu numărul 17 se va desfășura sub sloganul “Uniți în inima Europei” și este programată să debuteze în data de 14 iunie 2024, iar ultimul joc are loc o lună mai târziu, respectiv pe 24 iulie 2024.

Cu o vastă experiență în spate în ceea ce privește organizarea turneelor finale, Germania a mai găzduit Europeanul în 1988, iar în 2006 a fost țară gazdă a Campionatului Mondial de Fotbal. O parte dintre cele zece stadioane puse la dispoziție au fost locul de disputare și al meciurilor din 2006, ceea ce înseamnă că sunt la zi cu tehnologia și confortul este la el acasă.

Unde să joci la pariuri pe Euro 2024

Campionatul European 2024 este o competiție pe care casele de pariuri o tratează serios și oferă deja nenumărate piețe. Betano este unul dintre aceștia, operatorul fiind și partener al competiției. Deja există piețe importante și dedicate celor care caută pariuri antepost, iar aici vorbim despre câștigătorul competiției, cine se califică din grupe sau cine ajunge în finală. Sunt doar câteva dintre pariurile oferite, dar cu siguranță vor fi nenumărate alte pariuri speciale pe care operatorul le va pune la dispoziția pariorilor ce vor sa joace cele mai inspirate ponturi Euro 2024.

300 RON pariu fără risc + 200 de rotiri gratuite

Până la 550 RON bonus

Pariază acum

Bonus de 100% până la 400 RON

Până la 200 RON bonus

100% până la 500 RON

Până la 500 RON bonus

Până la 500 RON bonus

Format competiție Euro 2024

Din dorința de a capta și mai mult atenția publicului, dar și pentru a da șansa mai multor echipe să guste din atmosfera de la Euro, UEFA a modificat de nenumărate ori formatul. De această dată 24 de echipe se vor alinia la linia de start, majoritatea fiind deja cunoscute. România se află printre cele 21 de echipe a căror situația se cunoaște deja, iar alte trei echipe se vor afla la finalul lunii martie. Atunci se dispută barajul de calificare în urma căruia aflăm și ultimele trei nume care vor încerca să facă cea mai bună impresie la Campionatul European de Fotbal din 2024.

Program meciuri Euro 2024

Cele 24 de echipe calificate sunt împărțite în câte șase grupe, unde fiecare echipă va juca cu fiecare. Lucrul acesta înseamnă că toate echipele vor avea câte trei meciuri în urma disputării fazei grupelor. Avansează în optimile de finală primele două clasate și cele mai bune patru echipe aflate pe locul 3, iar totul se va desfășură după următorul program meciuri Euro 2024:

Grupa A de la Euro 2024

#EchipePuncte
1Germania0
2Scoția0
3Ungaria0
4Elveția0

Program Grupa A la Euro 2024

Etapa I

  • 14 iunie 2024: Germania vs Scoția, ora 21:00, Allianz Arena (Munchen)
  • 15 iunie 2024: Ungaria vs Elveția, ora 15:00, RheinEnergieStadion (Koln)

Etapa II

  • 19 iunie 2024: Germania vs Ungaria, ora 18:00, MHPArena (Stuttgart)
  • 19 iunie 2024: Scoția vs Elveția, ora 21:00, RheinEnergieStadion (Koln)

Etapa III

  • 23 iunie 2024: Elveția vs Germania, ora 21:00, Waldstadion (Frankfurt)
  • 23 iunie 2024: Scoția vs Ungaria, ora 21:00, MPHArena (Stuttgart)

Grupa B la Euro 2024

#EchipePuncte
1Spania0
2Croația0
3Italia0
4Albania0

Program Grupa B la Euro 2024

Etapa I

  • 15 iunie 2024: Spania vs Croația, ora 18:00, Stadionul Olimpic (Berlin)
  • 15 iunie 2024: Italia vs Albania, ora 21:00, Westfalenstadion (Dortmund)

Etapa II

  • 19 iunie 2024: Croația vs Albania, ora 15:00, Volksparkstadion (Hamburg)
  • 20 iunie 2024: Spania vs Italia, ora 21:00, Arena AufSchalke (Gelsenkirchen)

Etapa III

  • 24 iunie 2024: Albania vs Spania, ora 21:00, Merkur Spiel-Arena (Dusseldorf)
  • 24 iunie 2024: Croația vs Italia, ora 21:00, Red Bull Arena (Leipzig)

Grupa C la Euro 2024

#EchipePuncte
1Slovenia0
2Danemarca0
3Serbia0
4Anglia0

Program Grupa C la Euro 2024

Etapa I

  • 16 iunie 2024: Slovenia vs Danemarca, ora 18:00, MHPArena (Stuttgart)
  • 16 iunie 2024: Serbia vs Anglia, ora 21:00, Arena AufSchalke (Gelsenkirchen)

Etapa II

  • 20 iunie 2024: Slovenia vs Serbia, ora 15:00, MHPArena (Stuttgart)
  • 20 iunie 2024 Danemarca vs Anglia, ora 18:00, Waldstadion, (Frankfurt)

Etapa III

  • 25 iunie 2024: Anglia vs Slovenia, ora 21:00, RheinEnergieStadion (Koln)
  • 25 iunie 2024: Danemarca vs Serbia, ora 21:00, Allianz Arena (Munchen)

Grupa D la Euro 2024

#EchipePuncte
1Câștigătoare Play-off A0
2Olanda0
3Austria0
4Franța0

Program Grupa D la Euro 2024

Etapa I

  • 16 iunie 2024: Câștigătoare Play-off A vs Olanda, ora 15:00, Volksparkstadion (Hamburg)
  • 17 iunie 2024: Austria vs Franța, ora 21:00, Merkur Spiel-Arena (Dusseldorf)

Etapa II

  • 21 iunie 2024: Câștigătoare Play-off A vs Austria, ora 18:00, Stadionul Olimpic (Berlin)
  • 21 iunie 2024: Olanda vs Franța, ora 21:00, Red Bull Arena (Leipzig)

Etapa III

  • 25 iunie 2024: Olanda vs Austria, ora 18:00, Stadionul Olimpic (Berlin)
  • 25 iunie 2024: Franța vs Câștigătoare Play-off A, ora 18:00, Westfalenstadion (Dortmund)

Grupa E la Euro 2024

#EchipePuncte
1Belgia0
2România0
3Slovacia0
4Câștigătoare Play-off B0

Program Grupa E la Euro 2024

Etapa I

  • 17 iunie 2024: Belgia vs Slovacia, ora 18:00, Walstadion (Frankfurt)
  • 17 iunie 2024: România vs Câștigătoare Play-off B, Allianz Arena (Munchen)

Etapa II

  • 21 iunie 2024: Slovacia vs Câștigătoare Play-off B, ora 15:00, Merkur Spiel-Arena (Dusseldorf)
  • 22 iunie 2024: Belgia vs România, ora 21:00, RheinEnergieStadion (Koln)

Etapa III

  • 26 iunie 2024: Slovacia vs România, ora 18:00, Waldstadion (Frankfurt)
  • 26 iunie 2024: Câștigătoare Play-off B vs Belgia, PHPArena (Stuttgart)

Grupa F la Euro 2024

#EchipePuncte
1Turcia0
2Portugalia0
3Cehia0
4Câștigătoare Play-off B0

Program Grupa F la Euro 2024

Etapa I

  • 18 iunie 2024: Turcia vs Câștigătoare Play-off C, ora 18:00, Westfalenstadion (Dortmund)
  • 18 iunie 2024: Portugalia vs Cehia, ora 21:00, Red Bull Arena (Leipzig)

Etapa II

  • 22 iunie 2024: Turcia vs Portugalia, ora 18:00, Westfalenstadion (Dortmund)
  • 22 iunie 2024: Câștigătoare Play-off C vs Cehia, ora 15:00, Volksparkstadion (Hamburg)

Etapa III

  • 26 iunie: Câștigătoare Play-off C vs Portugalia, ora 21:00, Arena AufSchalke (Gelsenkirchen)
  • 26 iunie: Cehia vs Turcia, ora 21:00, Volksparkstadion (Hamburg)

Program meciuri Optimi Euro 2024

  • 29 iunie 2024: Câștigătoarea Grupei A vs Locul 2 din Grupa C
  • 29 iunie 2024: Locul 2 din Grupa A vs Locul 2 din Grupa B
  • 30 iunie 2024: Câștigătoarea Grupei B vs Locul 3 din grupele A, D, E sau F
  • 30 iunie: Câștigătoarea Grupei C vs Locul 3 din grupele D, E, F
  • 1 iulie 2024: Câștigătoarea Grupei F vs Locul 3 din grupele A, B, C
  • 1 iulie 2024: Locul 2 din Grupa D vs Locul 2 din Grupa E
  • 2 iulie 2024: Câștigătoarea Grupei E vs Locul 3 din grupele A, B, C sau D
  • 2 iulie 2024: Câștigătoarea Grupei D vs Locul 2 din Grupa F

Program meciuri Sferturi Euro 2024

  • 5-6 iulie 2024 sunt programate meciurile din sferturile de finală

Semifinale

  • 9-10 iulie 2024 se vor disputa semifinalele

Finala

  • 14 iulie este data de disputare a ultimului act

România la Euro 2024

Calificarea naționalei de fotbal a României la Campionatul European 2024 a venit după o campania foarte bună. Selecționata antrenată de Edward Iordănescu a încheiat pe prima poziție dintr-o grupă unde Elveția și Israel păreau adversari greu de oprit. În urma tragerii la sorți, tricolorii urmează să joace în Grupa E, alături de Belgia, Slovacia și câștigătoarea Play-off B (Bosnia, Ucraina, Israel sau Islanda).

Cote pariuri pentru echipele favorite la câștigarea Euro 2024

Italia este campioana în exercițiu, dar ea nu se regăsește nici măcar în primele 5 favorite la casele de pariuri online. Experții cred că favoritele la câștigarea Euro 2024 sunt Anglia, Franța, Germania, Portugalia și chiar Spania. Acestea sunt și echipele care stau în fruntea preferaților bookmakerilor, fiind și trupe alcătuite din jucători de la echipe de top.

Betano
Betano

Anglia

să câștige Euro 2024


Betano

Franța

să câștige Euro 2024


Betano

Germania

să câștige Euro 2024


Betano

Portugalia

să câștige Euro 2024


Betano

Spania

să câștige Euro 2024


Betano

Cine câștigă Euro 2024

Pariuri antepost

Jucători de urmărit la Euro 2024

Sezonul acesta au explodat foarte mulți jucători, ceea ce înseamnă că o să avem pe cine să urmărim. Primul ar fi Radu Drăgușin, fundașul român transferat de Tottenham în schimbul sumei de 30 de milioane de euro. Jude Bellingham este iarăși un fotbalist care a explodat la Real Madrid imediat după aducerea de la Dortmund. Evident, Kylian Mbappe nu cred că mai are nevoie de confirmare, dar este jucătorul capabil să scoată Franța din orice problemă, la fel cum este cazul lui Harry Kane pentru reprezentativa Angliei.

Momente memorabile de la Campionatul European

  • Grecia a cucerit titlul în 2004. A fost o compania incredibilă a unei echipe care nu a fost niciodată privită ca o potențială amenințare.
  • 1992, anul când Danemarca a șocat lumea. Deși inițial a ratat calificarea la EURO, Danemarca le-a dat liber jucătorilor și aceștia erau în vacanță. Descalificarea echipelor din fosta Iugoslavie a făcut să fie invitată pentru a participa și a câștigat.
  • Calificarea Italiei în finala EURO 1968. Pe vremuri erau alte reguli, iar dacă meciurile se încheiau la egalitate și după cele două reprize de prelungiri atunci arbitrul arunca moneda și câștiga cea care a ales cap sau pajură, după caz.

Știai că...

  • Trofeul are 8 kilograme și o înălțime de 60 de centimetri.
  • Portugalia este singura țară care a pierdut finala EURO fiind și țară organizatoare.
  • Michel Platini este singurul jucător care a înscris doua hattrick-uri.
  • Germania este echipa care a înscris cele mai multe goluri, 72.
  • Trofeul poartă numele Henri Delaunay, omul care a “inventat” competiția și care a murit cu cinci ani înaintea primei ediții din 1960.

Întrebări frecvente despre Campionatul European de Fotbal 2024

chat bubble

Când se joacă Euro 2024?

În vară. Competiția durează o lună și are loc între 14 iunie și 14 iulie 2024.

chat bubble

Unde se joacă Euro 2024?

În Germania. UEFA a ales Germania să fie gazdă pentru a doua oară în istorie, ca urmare a celor 12 voturi pro.

chat bubble

Câte naționale participă la Euro 2024?

24. Sunt șase grupe a câte patru echipe fiecare.

chat bubble

România joacă la Euro 2024?

Da. Naționala României a reușit să se califice din postura de câștigătoare a Grupei I de calificare.

chat bubble

Ce grupă are România la Euro 2024?

Grupa E. Belgia, Slovenia și câștigătoarea Play-off B care se va decide între Ucraina, Israel, Bosnia și Islanda.

chat bubble

Când se joacă finala Euro 2024?

14 iulie 2024. Ultimul act al competiției are loc la Berlin, pe Stadionul Olimpic.

chat bubble

Cine transmite Euro 2024 la TV în România?

TVR 1 și TVR 2 vor transmite meciurile de la Campionatul European de Fotbal 2024.


Vezi mai multe Ponturi Euro 2024 și program meciuri Campionatul European