Anderlecht - Mouscron. Gazdele promit spectacol.

Runda cu numărul 4 din fotbalul belgian se deschide în această zi de vineri cu o singură partidă pe afiș. Este vorba de meciul dintre Anderlecht și Mouscron, duel programat de la ora 21:30 pe Constant Vanden Stock Stadium. Cele două formații sunt destul de diferite din punct de vedere valoric, astfel că vom avea parte de un spectacol deoarece oaspeții vor încerca să se afirme în fața unui asemenea brand belgian, în timp ce fosta echipă a lui Nicușor Stanciu are datoria morală față de suporteri pe lângă victorie, să realizeze un fotbal total din toate punctele de vedere.

Anderlecht, gazda acestei dispute, pornește cu prima șansă la victorie, lucru cert dacă privim la lotul acesteia, de departe mai bun ca al combatantei din această seară. Echipa condusă de la margine de belgianul  Vanhaezebrouck a debutat cum nu se putea mai bine în noul sezon. Aceasta reușit să câștige primele trei puncte în fața celor de Kortrijk, duel care s-a terminat cu un scor fluviu, 1-4 în fața celor de la Anderlecht. Jocul a fost unul foarte bun pentru fosta echipă a lui Stanciu care a continuat de asemenea forma bună de rezultate. Pe teren propriu a demolat formația Oostende cu un 5-2 neverosimil, în timp ce etapa trecută a reușit să câștige cu un 1-2 pe terenul celor de la Charleroi, fiind după trei etape pe primul loc în clasament și având un golaveraj impresionant.

Mouscron, oaspetele acestei dispute, pornește pe bună dreptate cu a doua șansă la câștigarea meciului deoarece lotul acesteia este net inferior campioanei en-titre din Belgia, iar lipsa publicului va fi resimțită de jucători cu siguranță. Echipa condusă de la margine de belgianul Defays are probleme foarte mari la nivel mental deoarece majoritatea jucătorilor practică un fotbal extrem de dur care afectează și rezultatul de pe tabelă. Chiar în primul joc, Mouscron a reușit să obțină două cartonașe roșii în urma unor intrări destul de periculoasă care dacă vor continua, lucrurile nu se vor prezenta deloc bine pentru aceasta. Mouscron a pierdut primul joc în deplasarea de la Oostende, scor 2-1. Din nefericire pentru aceasta, rezolvarea nu a venit nici până astăzi, pierzând și duelul contra celor de la Club Brugge de pe teren propriu, scor 0-1, când au avut mai bine de 70 de minute om în plus și nu au știut să profite, în timp ce runda trecută ,tot pe arena proprie, a fost învinsă de Antwerp cu același scor, arătând extrem de slab pe zona ofensivă unde nu a reușit să își creeze aproape nicio ocazie clară de gol.

Situația celor două formații este total diferită, gazdele fiind pe val în acest început de sezon, în timp ce oaspeții par să nu își revină din această perioadă neagră prin care trec. Voi miza astfel pe un spectacol pe stadionul Constant Vanden Stock cu un Anderlecht în prim plan care va reuși să câștige acest joc într-un mod categoric, marcând minim de 3 ori în poarta fostei echipe a lui Mircea Rednic.

Pronosticuri Levante - Sevilla