Pjanic, la Barcelona sau la PSG?


pjanicMiralem Pjanic, playmaker-ul celor de la AS Roma, este dorit de mai mult cluburi importante, precum Barcelona, PSG sau Manchester United. Se pare că bosniacul ignoră, însă, „diavolii”, vorbind doar despre primele două grupări într-un interviu acordat pentru TalkSport.

„Barcelona ar fi o destinaţie extraordinară pentru mine, acolo aş putea să-mi demonstrez cele mai bune dintre calităţile mele. PSG, la fel, este o echipă magnifică, cu realizări importante. Pentru un fotbalist, cel mai frumos cadou sunt trofeele câştigate”, a declarat mijlocaşul de 24 de ani, neamintind despre United. Cel mai probabil, faptul că „diavolii” vor rata cupele europene cântăreşte decisiv în decizia lui Pjanic.

Miralem Pjanic se află la AS Roma din 2011, atunci când a fost adus de la Lyon. În momentul de faţă, cota de piaţă a bosniacului este undeva în jurul a 20 de milioane de euro.

articol scris de Raymond Fustos