Gomis, la al 100-lea gol în Ligue 1


bafetimbi-gomis-09Victoria lui Olympique Lyon în faţa lui Valenciennes, scor 2-1, a fost una specială pentru Bafetimbi Gomis, atacantul grupării de pe „Stade de Gerland”. Acesta a ajuns la borna numărul 100 la numărul golurilor înscrise în prima ligă franceză, titrează sport.bt.com.

Gomis a debutat în Ligue 1 în 2004, jucând până în 2009 la Saint-Etienne. Pentru gruparea alb-verde a marcat 40 de goluri în 142 de partide, transferându-se apoi la Olympique Lyon. În cele 156 de partide pe care le-a jucat până astăzi, jucătorul de culoare marcase 59 de goluri. Reuşita din deplasarea de la Valenciennes a consemnat, astfel, cel de-al 100-lea gol marcat pentru Gomis în primul eşalon fotbalistic din Hexagon.

Bafetimbi Gomis are 28 de ani, 12 selecţii la naţionala Franţei şi trei goluri marcate pentru „cocoşii galici”.

articol scris de Raymond Fustos