Cupa Romaniei - competitia surprizelor


      Cupa Romaniei – competitia surprizelor

cupa-romanieiÎn orice cupă, indiferent de ţară, apar surprize, echipe necunoscute sau foarte puţin cunoscute în ţara respectivă, care reuşesc să ajungă pe tabloul principal prin dăruire, voinţă şi cu siguranţă puţin.. noroc. Aceste surprize în general se întâmplă la fiecare ediţie a cupei, apărând ca prin minune echipe din eşaloane inferioare, dornice să se facă remarcate şi cunoscute.

În Cupa României din acest an, surprizele nu au ezitat să îşi facă apariţia. Prima dintre acestea ar fi Ripensia Timişoara, o echipă din liga a 5-a care, deşi s-a reînfiinţat chiar anul trecut, a reuşit să elimine o echipă din liga 1 (chiar dacă aceasta a jucat cu o echipă mai improvizată decât de obicei), pe Universitatea Cluj. Ripensia este o echipă care conţine jucători care joacă de plăcere, fiecare dintre jucători având o meserie sau fiind elevi, respectiv studenţi. Un singur jucător este considerat fotbalist, însă şi acesta îşi caută un loc de muncă pentru că nu poate fi suficient de bine plătit de către micuţul club timişorean care are totuşi planuri mari. Este vorba de nigerianul Joseph Anagor, marcatorul unui gol superb, cel de 2-0 în partida cu clujenii.

Chindia Târgovişte ne-a demonstrat de asemenea că, deşi au suferit deziluzia retrogradării în liga a 3-a în ciuda unui lot competitiv la nivelul ligii a 2-a, nu şi-a pierdut speranţa, iar jucătorii s-au hotărât să demonstreze că se poate mai mult decat s-a realizat până în momentul respectiv. Această hotărâre şi dorinţă de afirmare a făcut sa fie posibilă o victorie împotriva Săgeţii Năvodari, echipă de prim eşalon, cu scorul de 2-0 prin golurile marcate de Cherechez şi Honciu.

Sănătatea Cluj este o echipă care evoluează în al treilea eşalon (şi nu impresionează deloc cu echipe slab cotate), a reuşit în ultimii ani câteva calificări în şaisprezecimi, oarecum surprinzătoare, jucând pentru a 2-a oară în Cupă în acest deceniu împotriva echipei Dinamo Bucureşti. Împotriva echipei bucureştene nu a reuşit să impresioneze în mod special, pierzând cu un neverosimil 4-0, însă este şi aceasta o performanţă notabilă pentru o echipă dintr-un oraş în care se acordă mare importanţă doar celor două echipe din liga 1, Universitatea şi CFR.

Rapid Bucureşti este ultima echipă care este considerată o surpriză, dar nu prin prisma faptului că nu ar fi o echipă de valoare, ci deoarece evoluează în a doua ligă din cauza neprimirii licenţei pentru liga 1. Aceştia au reuşit să se impună împotriva Ceahlăului, o echipă care a reuşit să uimească în acest debut al ligii 1 sub comanda lui Vasile Miriuţă.

În continuare, curiozitatea va fi aţintită atât asupra acestor echipe, cât şi asupra echipelor mai bine cotate în optimile Cupei României Timişoreana, deoarece această competiţie va fi întotdeauna una de tradiţie în fotbalul românesc.

scris de Emil Ardelean