Barcelona şi Guardiola, puşi la zid


secondColumnFaptul că Pep Guardiola şi Zlatan Ibrahimovic nu s-au înţeles pe vremea când ambii erau la Barcelona, nu este un secret. Însă Mino Raiola, agentul suedezului, apare cu acuzaţii dure la adresa lui Guardiola, expunând câteva opinii pentru 11 Freunde despre relaţia dintre actualul antrenor al lui Bayern şi vârful lui PSG.

„Zlatan era un rege la Inter, iar atunci când a ajuns la Barcelona, dintr-odată a devenit un nimeni. Guardiola l-a degradat, fără nicio explicaţie. Întrebaţi-l pe Guardiola care a fost greşeala sa. Nu va răspunde, pentru că inteligenţa lui supremă nu îi permite să recunoască atunci când greşeşte”, l-a atacat Raiola pe tehnicianul spaniol. Acesta a continuat prin a critica şi politica clubului catalan. „Dacă aduci un jucător pe 79 de milioane de lire sterline (40 de milioane + Eto’o) şi nu-l laşi să joace, nu e doar stupid, ci şi un dezastru financiar. Mulţi agenţi nu vor critica această politică pentru că le este teamă că marea Barcelona nu le va mai cumpăra fotbaliştii. Eu nu respect un club care nu-mi respectă clienţii”, a mai spus agentul lui Ibrahimovic.

Mino Raiola este un impresar renumit în lumea fotbalului, el fiind reprezentantul unor fotbalişti de renume precum Balotelli, Nedved, Grygera, Robinho, Van Bommel sau Maxwell.

articol scris de Raymond Fustos