Arsenal FC Training SessionArsenal – Swansea, scor 2-0, din data de 16 martie 2013, a fost ultima partidă jucată de Abou Diaby, internaţionalul francez al lui Arsenal. La câteva zile după aceea partidă, acesta s-a accidentat grav la antrenamente, fiindu-i afectate ligamentele încrucişate. Atunci se vehicula că va lipsi de pe teren circa nouă luni, însă nici până în prezent nu a revenit.

Totuşi, conform hereisthecity.com, ghinionistul mijlocaş francez a revenit la antrenamente, dovadă fiind o poză cu acesta alături de colegii săi. Considerat urmaşul lui Patrick Vieira, Diaby a mai suferit o accidentare gravă şi în 2006, pe când avea doar 19 ani. Din câte se pare, francezul va începe pregătirea treptat.

Arsene Wenger, managerul “tunarilor”, a dat de înţeles că este puţin probabil ca Diaby să revină sezonul acesta. El vrea ca francezul care se află la Arsenal din 2006 să fie în formă maximă pentru sezonul următor.

articol scris de Raymond Fustos

Nu parasi site-ul, citeste in continuare

Messi ajunge la 100 goluri in cupele europene E al doilea jucator care face asta Dupa cum era de asteptat, Barcelona s-a impus aseara in fata lui Olympiakos in cea de-a treia etapa a Ligii Campionilor, scor 3-1, un gol fiind inscris de Lionel Me...
Ponturi fotbal Europa League Europa League, competitie care aliniaza echipe de cel mai inalt nivel Sursa foto: sport.bt.com Avem saptamana europeana, iar joi este ziua in care Europa League ne pune la dispozitie o multime de me...
Romania coboara in clasamentul FIFA Deasupra noastra e Japonia Nu putem spune neaparat ca reflecta cu adevarat clasamentul FIFA valoarea echipelor nationale, o dovada in acest sens facand-o locul 7 ocupat de Romania in luna august a an...