Leicester - Liverpool. Vom avea parte de un nou spectacol pe King Power Stadium?

Primul joc al acestei zile cu începere de la ora 14:30 este cel dintre Leicester și Liverpool, duel ce se va disputa pe King Power Stadium. Cele două formații și-au obișnuit fanii cu partide extrem de spectaculoase în sezoanele precedente și vor încerca să repete același scenariu în această după-amiază.
leicester liverpool

Leicester pornește cu a doua șansă la câștigarea jocului conform cotelor oferite de casele de pariuri deși va evolua pe propria arenă, aceasta deține în fapt un lot mult sub cel al combatantei din această seară. Formația condusă de la margine de francezul Claude Puel are un start de sezon excelent până în acest moment, reușind să acumuleze 6 puncte din 9 posibile, un procentaj foarte bun pentru Leicester. Primul joc a adus și prima înfrângere din noul sezon pe Old Trafford în fața lui Manchester United, scor 2-1, însă după acest meci au urmat două victorii cu Southampton și Wolves, reușind astfel să se apropie de zona cupelor europene. Recent s-au calificat și mai departe în Carabao Cup, eliminând formația Fleetwood cu scorul de 4-0.

Liverpool se deplasează pe King Power Stadium cu dorința de a izbuti un nou rezultat favorabil care să o mențină în primele formații din Premier League. Echipa lui Jurgen Klopp are așteptări mari în acest sezon deoarece simte că este mult mai experimentată și mai puternică decât anul trecut când lucrurile nu erau chiar atât de așezate și s-a reușit o performanță destul de importantă pentru cormorani. Noul sezon a adus deja pentru Liverpool 3 victorii consecutive din tot atâtea jocuri, cel mai important lucru fiind faptul că a reușit să închidă poarta de fiecare dată, compartimentul defensiv funcționând impecabil alături de un Alisson în mare formă. Salah&Co au reușit pe faza ofensivă să înscrie nu mai puțin de 7 goluri, și astfel se bucură de primul loc în clasamentul primului eșalon englez. Recent au câștigat pe teren propriu în fața celor de la Brighton, scor 1-0, rezultat destul de mincinos dacă stăm să privim la neșansa clubului cormoran care a irosit o sumedenie de ocazii.

Cele două formații se vor lupta în această după-amiază pentru toate cele trei puncte, niciuna ne dorindu-și egalul exact cum s-a întâmplat și în ultimele 10 confruntări, niciuna ne soluționându-se cu un rezultat de egalitate. Cel mai indicat pronostic pentru un asemenea joc este cel pe goluri deoarece atât gazdele cât și oaspeții au capacitatea să se impună în această partidă, fiind convins că putem asista la un gol de ambele părți și chiar la cel puțin 3 la finalul partidei.